Mă gândeam eu să scriu despre oameni fățarnici, și totuși m-am decis. Nu-mi plac astfel de oameni, ba chiar îi urăsc. Și nu înțeleg de ce ei procedează așa, în față auzi doar vorbe frumoase care îți încălzesc inimioara, dar după spate cuvinte urâte pe care le vrei să le treci pe lângă ureche. Eu cred că fățarnicilor nu le ajung atenție din partea celorlalți și ei fac tot posibilul să fie auziți.
Oamenii aceștea n-au viitor, odată ce și-au bătut joc de multă lume, au conștiința încărcată și nu v-or putea face nimic, decât să-i fie teamă de umbra lui. Atunci când au nevoie de tine, mai nu se pun la picioarele tale și când deja nu mai au nevoie de tine: te bârfesc, trec pe lângă tine ca pe lângă un gol, se ceartă. Sunt oameni care cu ajutorul acestui neajuns "fățărnicia" urmăresc anumite scopuri bine definite și lumea care îi înconjoară sunt instrumentele care le folosesc într-un moment pentru atingerea acestor scopuri. Tot timpul mi-a plăcut să nu bârfesc, de aceea aștept același lucru de la cei din jur. Mai bine să-mi zică totul ce are către mine în față, decât să aud de la alte persoane și să-mi fie cu mult mai rău. Fățarnicul dă dovadă că nu are curajul și încrederea necesară în el pentru a dovedi și altora.
Nu-mi place să vorbesc cu aceste persoane, deoarece de fiecare dată când intru în contact cu ei, eu mă comport într-un mod reciproc, ceea ce nu e bine pentru mine. Totuși mai bine să te ferești de acești oameni și să ai alături doar persoane care ai încredere în ei.
Termin cu un citat care e bine venit la tema publicației: "Un om fățarnic are două fețe și niciun obraz". (Nicolae Iorga)
A ajuns și ploaia în orășelul nostru mic și înspăimântat, a avut nevoie de puțină apă să-i mai liniștească pe cei din jur.
Ce liniște, ce miros, ce frumusețe. Astfel de zile aș vrea și aș vrea. Sunt zile care te mai pun pe gânduri privind pe ferestră imaginea de afară. Mai dai ochii cu vecinii din clădirile alăturate , care tot ca tine se bucură ca un copil. Cu toate că ne-a ținut puțin închiși în casă, e foarte bine. Aud și păsărelele care de mult timp nu le-am mai auzit ciripitul. Da...ăsta e Raiul să fii în țara ta, în orașul tău, în casa ta, în patul tău. Aici sunt persoanele care te iubesc și pe care tu iubești.
Ahhh)Bălțul meu,totuși prea mult te iubesc ca să te părăsesc...
Cu neajunsurile lui,
dar
țin foarte mult la el... Câteva zile în urmă mă gîndeam de ce anume aici m-am născut?de ce nu am un alt locușor....acum îmi pare rău că am avut așa gînduri fața de cel mai sfânt și cel mai minunat loc. Anume ploaia m-a făcut să deschid ochii. Ea e.... unii o iubesc alții nu., dar totuși ea e magnifică.
ploaia în Bălți)
Iubesc ploaia pentru că ea ne pune câteodată piedică în graba noastră de a înfrunta lumea, și ne obligă să zăbovim un pic cu noi și cu gândurile noastre.
Iubesc ploaia …iubesc ploaia..și ea mă iubește pe mine.
Oare să fie așa , 18 ani trăiesc printre ei și nu aveam nimic împotriva lor, nici măcar nu aveam motive să-i urăsc sau să-i ignor. Sunt la fel oameni ca și noi. După ziua de 5 august am văzut de fapt fețele lor reale, pline de cruzime și violență. Cum poți să arunci cu pietre în oameni, ca și tine, acest lucru arată cruzimea poporului rus și educația. Eu care credeam că totul va fi pașnic, pașnic-da,doar din partea noastră. Ei s-au permis multe lucruri care erau sensul opus al cuvîntului "pașnic", mă rog se cred stăpînii orașului, de ce să nu-și permită.
Nu mai pot, atâțea ruși mă înconjoară, vorbe rusești... căutăm un adăpost.
După marș, veneam eu, Irina P., Irina G., și Ion, vorbeam și noi despre treburile noastre, evenimente, noutăți, și deodată s-a apropiat un bărbat înalt, puternic, de o vîrstă medie și ne zice # "говорите по русски", cine sunt ei să-mi interzică să vorbesc pe stradă în limba mea maternă, Da o știu la perfecție și limba rusă, dar dacă limba de stat e limba română, deci limba maternă, de ce să n-o vorbesc .Totul e pînă aici. Nu coborîm mai jos decît ei. Vorbim în continuare limba română.
Ura, violența, agresivitatea, războinicia le lăsăm lor și nici cum nu le împrumutăm. Avem deja oameni îndeajuns care port aceste neajunsuri, trebuie să fim diferiți, iubitori, mândri de limba și de poporul nostru, pașnici și neînfricați.
“A vorbi despre limba în care gândești este ca o sărbătoare. Limba româna este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.” de Nichita Stănescu
Nu renunțați să vorbiți în limba maternă pentru nimic în lume. Ea e a ta, și așa cum o vorbești așa este corect.
